Cum să oferi siguranță și calitate în spălătoria ta auto self-service
O spălătorie auto este de regulă un loc aglomerat, cu potențiale pericole, mașinile care vin și pleacă, manipularea substanțelor chimice, lucrul cu echipamentele de spălat. De aceea, este esențial să fie luate o serie de măsuri care să pună pe primul loc siguranța persoanelor din incinta spălătoriei.
În zona spălătoriilor auto self-service, mai ales că cei care manipulează echipamentul de spălare sunt clienții, este esențial ca fiecare aspect privind funcționarea spălătoriei, de la tehnologie la echipament să fie verificat. Siguranța în folosirea spălătoriei auto self-service EHRLE și calitatea serviciilor oferite vor face diferența în ceea ce privește fidelizarea și păstrarea clienților pe termen lung.
- Pentru sporirea siguranței circulației rutiere în incinta spălătoriei se vor monta indicatoare rutiere, semnalizatoare care să indice momentul în care boxa de spălare se va elibera, astfel vei evita aglomerația și haosul în zona spălătoriei. Asigură-te că semnalizarea oferă instrucțiuni clare și simple
- Asigură-te că toate echipamentele de spălare din fiecare boxă funcționează, precum și instrumentele pentru plățile cu bani cash, card, plăți electronice
- Asigură-te că aspiratorul din dotare funcționează și are presiune de aspirare. Este neplăcut să vină clientul și să constate că nu poate să își curețe interiorul mașinii din lipsa presiunii de aspirare
- Verifică iluminatul din incinta boxelor de spălare și chiar din zona de aspirare și asigură-te că există o bună iluminare
- Creează un program de întreținere și verificare a echipamentelor-zilnic, săptămânal, lunar
- Află dacă condițiile meteo îți pot afecta echipamentul de spălare și ajustează toate procedurile în consecință
- Acordă o atenție deosebită podelei din zona boxei de spălare, semnalizează faptul că aceasta ar putea fi alunecoasă de la prezența noroiului căzut de pe o mașină spălată anterior și care nu a fost îndepărtat în canalul de scurgere
- Verifică canalul de scurgere a apei uzate, murdăriei pentru a nu se crea blocaje. Apa este posibil să nu se scurgă și să băltească în zonă, ceea ce poate fi nu doar neplăcut ci și un pericol de alunecare
- Pe timp de iarnă îndepărtează zăpada, gheața din zona boxelor și a accesului de intrare în spălătorie
- Nu lăsa scule, echipamente, materiale, pe care le folosești pentru întreținerea spălătoriei, în zona boxelor
- Curăță gunoiul și resturile și pune-le în coșuri de gunoi corespunzătoare
- Asigură-te că este precizat și semnalizat cu ajutorul afișelor de informare, text și foto, modul în care sunt folosite programele de spălare și echipamentul
Pentru orice nelămuriri și dacă ai nevoie de informații în plus, nu uita că la EHRLE vei găsi ajutor din partea specialiștilor care te vor putea îndruma ca totul să funcționeze ca la carte în spălătoria ta auto self-service.