Cum se calculează rentabilitatea investiției într-o spălătorie auto self-service
Mulți antreprenori fac greșeala de a da startul unui business fără a înțelege pe deplin costurile totale implicate și prețurile pe care le pot percepe. Desigur, entuziasmul este necesar pentru a deveni un antreprenor de succes, însă înainte de a te arunca în vârtejul afacerilor este esențial să dai importanță unor informații elementare, precum analiza randamentului sau rentabilității investiției.
Calculele rentabilității investiției sunt extrem de importante pentru orice afacere nouă sau pentru o afacere existentă în desfășurare. Rentabilitatea investiției este un indicator de performanță pentru a măsura eficiența unei investiții.
Să vedem cât de rentabilă este o spălătorie auto self-service. Sigur, rezultatul nu este unul fix, dar în baza experienței furnizorilor de tehnologii de spălare auto în regim self-service, din anii anteriori, calculele indică un interval de +-20% față de cifrele reale, ceea ce reprezintă o aproximare foarte bună pentru investitor.
Calcului randamentului investiției într-o spălătorie auto self-service trebuie făcut din două perspective.
Pentru început să luăm calcularea valorii investiției. Aici, bineînțeles, este relativ ușor de calculat o cifră finală folosind ofertele pentru proiectare și construcție, dar, desigur, informațiile furnizate de proprietarii de spălătorii auto construite deja reprezintă o sursă mult mai bună.
În al doilea rând, estimarea cifrei de afaceri preconizate este o sarcină mult mai dificilă. Pentru o spălătorie auto, punctul de plecare pentru calcul îl reprezintă numărul de potențiale vehicule. Acesta se bazează pe datele de la statistică și pe orice date de recensământ al circulației rutiere. Pornind de la aceste date, numărul preconizat de spălări pe lună poate fi determinat relativ ușor. Pentru a calcula cifra de afaceri avem nevoie nu numai de numărul estimat de spălări, ci și cât cheltuie, în medie, un client pentru spălarea mașinii sale, lucru care variază la diferite spălătorii din țară.
Având un portofoliu de aproape 60 de spălătorii auto self-service Ehrle avem experiența și o bază de cunoștințe necesare pentru a oferi asistență clienților interesați de o asemenea investiție.
Deții un teren bine amplasat unde ar putea fi construită o spălătorie auto self-service? Dorești să primești mai multe detalii despre cifra de afaceri preconizată și rentabilitatea investiției înainte de a demara totul? Contactează-ne și îți vom răspunde la toate întrebările legate de investiție.